Un altfel de Luceafar

A fost odata ca-n povesti 
A fost ca niciodata 
Pe la newsgroupuri românesti 
Poata o draga fata. 

Iara de trista ce era 
Caci nu avea pereche 
Un kil de tuica-si cumpara 
Pe zi ca sa se-mbete. 

Si îmbatându-se vedea 
Cum St. Basil apare 
Cu calul sau alb ca de nea 
Cu ochelari de soare 

Îl vede azi, îl vede mâini 
Astfel dorinta-i gata 
El iar postat de saptamâni 
Îi cade draga fata 

"Cobori în jos Basil cel Sfânt 
Plutind usor cu calul 
Pe tine te vreau cel mai mult 
Da-mi place s-animalul." 

Basil atuncea a pornit 
La seful lui cel mare 
Ca sa-i aprobe în sfirsit 
Elenei o chemare. 

Dar nu avu prea mult succes 
Ca seful lui urla 
"La proasta aia de pe Net 
Chemare nu se da. 

Si pentru cine vrei sa mori ? 
Ia uita-te de-aproape 
Ori nu ti-am spus de-atâtea ori 
Sa nu te legi de moarte? 

De vrei la lume sa arati 
A tale barbatie 
Mai bine umbla în chiloti 
Ca mi-ar placea si mie 

Sa-ti spun cinstit, cam de mult timp 
Te urmaresc în taina 
Si te visez adeseori 
Pe tine fara haina 

Îti dau catarg lânga catarg 
Osteni ca sa-ti faci oaste 
Si asta doar ca sa ma lasi 
Cu sula-n a ta coaste" 

În locul lui menit din Rai 
St. Basil se întoarse 
Dar, dupa ziua cea de ieri 
Nu-i mai ardea de cioarse. 

........................ 
În vremea asta pe pamânt 
Facuse oua closca 
Iara dintr-unul a iesit 
Studentul Ioan Rosca 

Si era mic si zgribulit 
Cu înclinari spre moarte 
Înca din oul lui clocit 
Dorea o alta soarte. 

Când gâtul lui se-ntinse-ncet 
Un bob de grâu sa-mbuce 
Elena aparu discret 
Si îsi facu o cruce. 

Si-i zise-ncet 
"Înca de mic te potrivesti cu mine 
Eu am o inima-de-ascet 
Iar jalea e la tine 

Si-atunci propun, deloc formal, 
Sa ma unesc cu tine 
Cordonul tau ombilical 
Te va lega de mine. 

Iara Basil vedea de sus 
Uimire-n a lui fata 
Când ea un brat pe gât i-a pus 
Si lui i-a fost brusc greata. 

Si au ramas asa mult timp 
Dar gata-i bucuria 
Ca Ioan Rosca e trimis 
Din nou în România. 

Atunci Elena urca-n sus 
Privirea ei cea tâmpa 
Caci bautura si-a facut 
Lucrarea ei adânca. 

Pe St. Basil îl vede iar 
Pe calul lui cel mare 
Care-i stârneste imediat 
Siroaie de sudoare. 

Si-l cheama-adânc, nesatios 
Soptindu-i vorbe sfinte 
Dar el e înca somnoros 
Si nu mai ia aminte. 

Si-ntr-un târziu raspunde scurt 
Rânjind ca animalul 
"Ce-ti pasa tie chip de lut 
Dac-oi fi eu sau calul?"